Inspirație de culoare pentru o casă mai călduroasă: 5 idei cromatice de vopsea lavabilă pentru sezonul acesta

publicat de Lia Leriu
Timp de lectură: 6 minute

Indiferent de temperatura de afară, în interior ne dorim să fim confortabili ca întotdeauna, iar acest lucru este posibil, datorită acestor nuanțe inspirate din culorile acestui sezon. De la albastru înghețat, la alb ca zăpada, până la cremul călduros și roșul ruginiu, aceste culori de iarnă sunt impulsul perfect pentru a îmbrățișa sezonul cu zăpadă (fie că ninge sau nu sau). Mergeți pe culori inspirate din tundra arctică cu o paletă largă de nuanțe geroase sau creați un răgaz de iarnă confortabil pentru a vă învălui casa în căldură. Indiferent de aspectul pe care îl alegeți, vă garantăm că nu vă veți dori primăvara.

Citiți mai departe schemele de culori preferate de noi în acest sezon pe care vă invităm să le introduceți în amenajarea dumneavoastră

Albastru-gri cu ivoire pentru un plus de eleganță

Inspirație de culoare pentru o casă mai călduroasă - 5 idei cromatice inspirate de acest sezon

Nu există un cenușiu mai frumos decât cel al iernii. Dacă ne inspirăm din culoarea norilor, albastrul profund se amestecă cu griul deschis filtrând razele de soare care reușesc uneori să pătrundă până la noi. Pentru un plus de prospețime, adăugați nuanțe deschise de ivoire, crem sau off white. Această combinație cromatică poate fi adaptată întregii locuințe. Dacă vă doriți un accent cald, puteți opta pentru un portocaliu stins sau ocru.

Pentru această amenajare s-au folosit nuanțele RSB48 London și SL02 Chevrefeuille

 

Ocru stins cu accente colorate de verde

Inspirație de culoare pentru o casă mai călduroasă - 5 idei cromatice inspirate de acest sezon (2)

Culorile pământii, stinse de lipsa luminii puternice a soarelui sunt specifice iernii. Ne îmbogățesc decorul casei prin prezența lor liniștitoare. Acest maroniu cald care se împletește frumos cu un strop de galben este o culoare care se potrivește de minune în casele noastre. Se poate asorta cu o gamă largă de nuanțe de la neutre precum bej, până la accente precum verde pădure sau roșu ruginiu.

Pentru acest decor s-a folosit nuanța Essaim FOR28

 

Tonuri neutre de alb, gri, asortate cu nuanța lemnului

Tonuri neutre de alb, gri, asortate cu nuanța lemnului

Imaginați-vă într-o pădure peste care a nins. Albul zăpezii proaspete care se așterne peste ramurile dezgolite ale mestecenilor, trunchiurile copacilor care se pierd în zare, griul deschis al aerului greu și umed. Este un sentiment liniștitor, plin de armonie pe care îl putem transpune în casele noastre prin alegerea culorilor potrivite. Dacă vă doriți accente de culoare, puteți asorta această cromatică cu verde brad sau galben stins.

Pentru această amenajare s-a folosit vopseaua decorativă Chaux ferrée, RMDV55 Gris de Lin

 

Verde brad cu accente de roșu ruginiu

Inspirație de culoare pentru o casă mai călduroasă - 5 idei cromatice inspirate de acest sezon (4)

Verdele este o culoare care se potrivește în orice sezon. Importantă este nuanța lui. Pentru anotimpul friguros, putem opta pentru un verde stins, care ne relaxează și ne liniștește sub influența lui. Îl putem asorta cu nuanțe rugii, cu bejuri, dar și cu griuri. Oferă sentimentul de stabilitate, intimitate și reculegere. Este ideal de folosit într-un dormitor sau chiar în camera de zi, mai ales dacă vă bucurați de lumina unui șemineu sau de o lumină ambientală caldă care să completeze acest scenariu în care ne oferim un moment de răgaz și reflecție.

Pentru acest decor s-a folosit vopseaua decorativă, în culoarea Avocat RMDV69 

 

Mov prună cu gri plumburiu pentru un aspect sofisticat

Mov prună cu gri plumburiu pentru un aspect sofisticat

O combinație care ne-a cucerit este movul  alături de griul plumburiu. Pentru un plus de personalitate, vă invităm să folosiți un turcoaz închis care să completeze movul ce ascunde și albastru în compoziția sa. Bucuria culorilor nu trebuie să dispară nici iarna, însă tonurile lor sunt mai închise, mai pline, mai așezate. Nu optăm pentru culori saturate care ne pot obosi pe timp de iarnă. Recomandăm nuanțele care se regăsesc în natură și care ne transpun din lumea de afară în căminul casei noastre.

În această amenajare s-au folosit nuanțele: I42 Vent Ardoise, S10 Gris Photo, I04 Gris Plomb, I06 Vin Mauve, S82 jaune Pois.

 

Pentru consultanță cromatică, vă așteptăm cu drag în magazinul Ton Corner din Bd Ion Mihalache 127, cu peste 1000 de nuanțe semnate de designeri internaționali.

Alte articole interesante