Vopseaua decorativă metalizată. 5 idei moderne de decorare în orice locuință

publicat de Lia Leriu
Timp de lectură: 9 minute

Când vine vorba de tendințe, vopseaua metalizată este în topul preferințelor – și din motive întemeiate. Dincolo de a oferi camerei un aspect ultra-glam, vopseaua cu aspect metalizat este ideală pentru a aduce lumină și căldură într-un spațiu.

Dacă sunteți în căutarea unei soluții de design care să vă facă casa mai atractivă din punct de vedere vizual, inspirați-vă din aceste idei creative de folosire a vopselei metalizate. Exemplele pe care le-am adunat pentru dumneavoastră dovedesc că nu puteți da greș cu accente luminoase de auriu, argintiu sau cupru metalic în aproape orice spațiu, de la bucătărie la sufragerie.  

 

Avantajele folosirii efectului metalizat la interior

 

Finisajele metalice ale pereților sunt o modalitate excelentă de a lumina orice cameră a casei. Vopseaua metalizată poate fi folosită pe pereți sau pe mobilier și vine în multe culori potrivite oricărei locuințe. Vopseaua decorativă metalizată pentru pereți nu este doar o alegere inspirată pentru decorarea casei, ci și un produs profesional deoarece este atât de versatilă și de rezistentă în timp!

Vopseaua metalizată pentru pereți creează interes în orice spațiu în care este aplicată. Va oferi un aspect interesant camerei fără a fi prea copleșitoare sau ostentativă. Totodată, are avantajul de a muta centrul de interes către zona camerei unde este folosită, de a adăuga accente fine de strălucire pentru un aspect modern, de a se adapta în orice tip de design și de a se întreține foarte ușor în timp, fiind forte rezistentă. 

vopsea metalizata aurie pe perete   vopsea deco metalizata

vopsea decorativa metalizata aurie   rama aurie metalizata

rama aurie   rama tablou aurie

 

Vopsea decorativă metalizată marca Ressource

 

Colecția se compune din 12 nuanțe, create de Ressource pentru arhitecți, designeri, decoratori și pentru pasionații de amenajări interioare.

Vopseaua metalizată reproduce aspectul principalelor metale utilizate în domeniul decorării interioare, acestă colecție oferind posibilități nebănuite. Aur, argint, cupru, bronz: a simula din vopsea aceste materii metalice devine simplu. Înnobilarea unei suprafețe, crearea de relief prin strălucire este de acum posibilă  prin simpla aplicare a unei vopsele decorative metalizate. Pe pereți sau mobilă, acestă vopsea crează un aspect contemporan, rafinat, spectaculos!

 

culori vopsea decorativa metalizata

 

Vopseaua metalizată vine, în general, într-un finisaj satinat și poate fi aplicată pentru a adăuga un accent spectaculos pe orice suprafață care poate fi vopsită precum pereți, dulapuri, metal, ornamente etc. Se poate aplica peste o vopsea lavabilă existentă sau chiar peste vopseaua decorativă structurată pentru un efect grafic tridimensional.

 

vopsea decorativa structurata

 

1. Vopsea metalizată aplicată pe tavan

 

Poate că tavanul nu este prima opțiune pentru aplicarea unui strat de vopsea metalizată, dar este o modalitate foarte ingenioasă de a lumina o cameră și de a-i oferi un aspect inedit. Tavanul dormitorului, de exemplu, este o variantă excelentă de a folosi accente metalice. Dacă auriul vi se pare prea ostentativ, atunci încercați accente de bleumarin sau gri precum Bleu Moire (MET11) sau Ciel Cristllin (MET10).

 

2. Vopsea metalizată în baie

 

Dacă aveți o baie de dimensiuni mici care nu impresionează prin design sau cantitatea de lumină primită, atunci vopseaua metalizată poate schimba perspectiva spațiului. Folosiți, de exemplu, vopseaua argintie pentru un plus de luminozitate și un aer sofisticat. Se potrivește foarte bine cu o baie decorată minimalist, în alb și negru. Puteteți aplica vopseaua pe peretele cu oglinda sau doar pe tavan. Pe lângă aspectul deosebit, vopseaua metalizată are avantajul de a fi și rezistentă în spațiile umede precum baia.

 

3. Vopsea metalizată aplicată în holul de la intrare

 

De ce să nu vă întâmpinați musafirii cu un plus de strălucire? Pretabilă pentru spațiile cu mult trafic precum holurile, vopseaua metalizată poate scoate în evidență un spațiu mic, înghesuit, prin care doar trecem și căruia nu îi acordăm mare atenție. Foaierul sau holul de la intrare este un spațiu tocmai bun de experimentat cu accente de Bronze Antique (MET04)  sau poate chiar o nuanță mai deschisă precum Clarite Lunaire (MET08). Indiferent de nuanța aleasă, un astfel de spațiu este ușor de stilizat.

 

4. Vopsea metalizată aplicată pe mobilier

 

Posibilitățile sunt nelimitate! Indiferent că aveți o piesă mai veche de mobilier pe care o recondiționați sau poate chiar o mobilă care nu se mai potrivește în locuința dumneavoastră, vopseaua metalizată poate fi o variantă originală de a scoate la lumină o comodă ștearsă, o oglindă cu o ramă deteriorată sau poate un dulap din baie. Dacă doriți doar accente metalice, atunci vopsiți doare mânerele mobilierului sau poate doar cuierul de la intrare. Începeți cu obiecte de mici dimensiuni pentru a testa efectul vopselei.

 

5. Vopsea metalizată cu efect decorativ tridimensional

 

Folosiți vopseaua metalizată în combinație cu vopseaua structurată pentru un efect grafic de tapet tridimensional. Vopseaua structurată vine sub forma unui glet structurat care se aplică pe struprafețe verticale și care creează urme verticale și orizontale cu ajutorul unui pieptene special. Dacă vă doriți un perete accent în living sau în dormitor, puteți folosi vopseaua metalizată în combinație cu vopseaua structurată. Pentru a oferi profunzime spațiului, folosiți culori închise. Dacă, din contră, doriți să luminați o zonă a camerei, folosiți nuanțe deschise de argintiu și auriu.

 

Dacă sunteți interesat de acest tip de vopsea, vă invităm în magazinul TonCorner din Bd Ion Mihalache 127 pentru a alege nuanța care vi se potrivește cel mai bine.

Alte articole interesante