Vopsea Decorativă pe bază de var: Cum să Creezi Efecte de Textură și Profunzime în amenajările interioare

publicat de Lia Leriu
Timp de lectură: 5 minute

 

Vopseaua decorativă pe bază de var are o textură de neegalat. Cunoscută pentru structura sa care imită creta nuanțată, vopseaua decorativă creează o senzație romantică care ne aduce aminte de vremurile de odinioară. Vopseaua pe bază de var este realizată din calcar zdrobit care este ars la temperaturi foarte ridicate, amestecat cu apă și colorat cu pigmenți naturali. Deși la modă, nu este un tip nou de vopsea. Vopseaua pe bază de var are o istorie adânc înrădăcinată, fiind una dintre primele vopsele pentru interior care a existat în regiunile romane și mediteraneene.

Vopseaua decorativă creează suprafețe neuniforme, cu o textură mată, care imită o catifea din mătase. Iubită de designerii din întreaga lume, acest tip de vopsea conferă profunzime și luminozitate pereților plați. Se poate adapta în orice încăpere și în cadrul oricărui stil arhitectural.

 

Vopseaua decorativă pe bază de var – o vopsea ecologică

Fără solvenți care fac din vopsea un pericol pentru mediul casnic, vopseaua pe bază de var este realizată din var natural și pigmenți naturali.  Așadar, vopseaua decorativă păstrează intacte atributele ecologice.

Nivelul ridicat al pH-ului varului ajută ca microorganismele să nu poată supraviețui, ceea ce adaugă o calitate hipoalergenică. Mai mult decât atât, varul are o compoziție chimică ce îndepărtează mirosurile (și CO2 dăunător), îmbunătățind calitatea aerului din interior. De asemenea, deoarece vopseaua decorativă de tip var nu conține VOC (compuși organici volatili), aplicarea sa este practic inodoră.

 

Unde se poate folosi vopseaua decorativă pe bază de var?

Vopseaua pe bază de var, se poate folosi aproape oriunde, cu excepția acelor spații care sunt susceptibile de a fi afectate, cum ar fi dormitorul unui copil, în spatele unei chiuvete, în zona căzii sau a dușului sau în zonele cu mult trafic deoarece retușurile pot fi dificil de integrat în decorul existent.

De asemenea, un spațiu supradimensionat cu tavane înalte poate fi o binecuvântare pentru design, dar și o provocare. Suprafața mare în metri pătrați, cum ar fi într-o cameră de zi, ar putea însemna mai multe oportunități pentru creativitate, dar poate, de asemenea, risca să fie prea liber sau prea rece. Proporțiile corecte ale mobilierului pot contracara acest efect, dar de multe ori există prea multe spații goale nejustificate. Vopseaua decorativă pe bază de var este un instrument excelent de a adăuga o căldură acestor zone și de a crea un sentiment primitor și relaxant într-o încăpere.

O abatere de la design-ul mai clasic poate fi și în baie, atâta timp cât nu aplicați vopseaua decorativă de tip var pe peretele de sub duș. Deoarece o baie este mai mică, vă puteți permite să fiți mai dramatic cu alegerea finisajului. Textura vopselei decorative împiedică spațiul să se simtă plat și greu, oferind în schimb, dinamică unui spațiu restrictiv. De asemenea, tonurile întunecate, dramatice dintr-o cameră de toaletă se simt întotdeauna mai puțin intense comparativ cu vopseaua clasică pentru pereți.

 

vopsea decorativa tip var in baie   vopsea decorativa tip var in baie

 

În bucătării, vopseaua decorativă, fiind pe bază de var acționează precum un filtru de aer. Așadar, datorită compoziției sale chimice, elimină mirosurile (și dioxidul de carbon), pe lângă faptul că este rezistentă la mucegai și bacterii, reglează umiditatea și este aseptizant natural.

vopsea decorativa in bucatarie  vopsea decorativa dining

 

Vopseaua decorativă pe bază de var – efecte diferite în funcție de tipul de aplicare

Sunt mai multe modalități de a aplica aceleași produse pentru a obține efecte diferite. La Ton Corner găsiți mai multe tipuri de vopsea decorativă, însă, de cele mai multe ori, frumusețea efectului constă în creativitatea aplicatorului și în abilitatea sa de a crea umbre și lumini pe perete.

Vopsea decorativă tip stucco este tot o vopsea decorativă pe bază de var care imită marmura. Vopseaua Chaux Ferree este aleasă și folosită în amenajările în stil Clasic, nobil, elegant, distins. Marea majoritate a celor 77 de culori sunt naturale, culori pe care marmura le poartă în mod normal. Vopseaua se aplică cu o gletieră de inox și se protejează cu un strat de ceară, ceea ce îi oferă un strat protector lucios și fin la atingere.

 

vopsea decorativa stucco  vopsea decorativa

 

Vopseaua Chaux Brosee este vopseaua de la bunica, varul de odinioară, însă nu se ia pe mâna și are stabilitate cromatică. Frumusețea sa stă în granula de nisip, în matitatea absolută, în degradeul natural de tonuri și în mâna artistului. Este vopseaua care poartă cel mai mult amprenta aplicatorului. Cel mai bine se integrează în stilul Tradițional, stilul Vintage, stilul Natural, simplu și discret. Disponibilă în 77 de nuanțe, marea majoritate culori naturale. Se aplică cu o bidinea specială, cu păr natural, care lasă urme pronunțate de pensulă. Această modalitate de aplicare a vopselei decorative are drept rezultat un perete mat, poros la atingere, dar rezistent în timp.

Rețineți că vopseaua decorativă pe bază de var devine mult mai ușoară pe măsură ce se usucă. Este de până la 10 ori mai întunecată când este umedă; deci este important să testați culorile. Culorile pământii de maro, ocru sau bejuri sunt favoritele din această categorie deoarece ne duc cu gândul la textura naturală a pereților de la bunici. Opacitatea depinde de numărul de straturi aplicate; de obicei, se recomandă până la două straturi de vopsea la care se adaugă și o amorsă specială, colorată și ea la rândul ei.

Dacă vă doriți să aflați mai multe detalii despre vopseaua decorativă, vă invităm în magazinul Ton Corner de pe Bd Ion Mihalache 127, unde puteți testa diverse texturi și culori pentru locuința dumneavoastră.

Alte articole interesante